România a învins Ucraina în urma unei reveniri spectaculoase, scor 3-2, reușind să se califice la turneul final al Billie Jean King Cup.
După marea remontadă, fostul antrenor al Simonei Halep a venit cu o declarație surprinzătoare.
La scurt timp după calificarea spectaculoasă a României, Firicel Tomai a avut numai cuvinte de laudă pentru Ana Bogdan, Jaqueline Cristian&co.
Fostul antrenor al Simonei Halep crede că țara noastră a revenit în elita tenisului mondial odată cu această victorie.
„Nu speram la acest rezultat. Fetele joacă foarte bine. Cel mai mare câștig este că fetele au fost unite și au reușit să întoarcă rezultatul. Meritul special îl are Ana Bogdan.
Apoi a venit Jaqueline, cu un psihic puternic. A fost nevoie de un fizic puternic și tupeu. Nu înțelegeam mare lucru. Dimineața am văzut rezultatul. E o presiune deosebită.
Nu au făcut rezultate deosebite la turnee de simplu. E vorba de presiune. Aici, Ana și Jaquelina au arătat ceva deosebit. Marele avantaj este că, în absența Simeonei, Soranei și a Irinei Begu, am reușit să revenim în elită.
Eram descoperiți pentru că nu aveam jucătoare. Ne dă din nou încredere. Avem un drum bun, o șansă bună să rămânem în elita tenisului mondial”, a declarat Firicel Tomai la Digi Sport.
După victoria din confruntarea cu Ucraina, scor 3-2, Jaqueline Cristian a ținut să le mulțumească românilor prezenți în tribune pentru susținerea acordată.
„Eram pe val şi am continuat să jucăm. Suntem fericite că există oameni care ne-au susţinut azi. A făcut diferenţa, v-am auzit tot meciul şi vă mulţumim foarte mult.
Vom merge şi vom juca cu aceeaşi pasiune, vom lupta. Nu va conta scorul”, a spus Jaqueline Cristian la finalul meciului.
Nici nu ştiu ce am făcut. Ştiu doar că am văzut mingea şi am lovit-o. Mi-am spus doar să o trimit în cross. Mi-am spus că sunt pregătită să joc atât de mult. Am multă energie, sunt pregătită. Am făcut asta pentru România”, a spus Ana Bogdan, la interviul acordat pe teren, la finalul partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER